TEDxCluj 2014

 

Tema TEDxCluj pentru 2014 este LEARN, UNLEARN, RELEARN. Iar despre asta vom tot povesti pe 8 noiembrie, de dimineata la Cinema Florin Piersic.

 

TEDxCluj inseamna peste 10 evenimente organizate in cinci ani consecutivi. Vrem sa continuam seria evenimentelor care aduc experienta TEDx in Cluj-Napoca si va lansam provocarea secolului 21.

 

Alvin Toffler si Charles Darwin ne spun ca nu cei care nu stiu sa scrie si sa citeasca vor ramane in urma, ci aceia care nu vor reusi sa se adapteze la schimbare. Altfel spus, UNLEARN-RELEARN este abilitatea secolului prezent si premisa de la care am pornit pentru tema acestei editii.

 

Cautam noi perspective asupra unor notiuni fundamentale ca natiune, comunitate, profesie, sau religie a caror inteles traditional, structura sau mod de functionare se clatina sub impactul procesului evolutiv. Ne intrebam care sunt schimbarile majore din diverse domenii, pe care le-am traversat in ultimii ani sau urmeaza sa le traversam in perioada noastra istorica, cum ne afecteaza ele ecosistemul, sanatatea, modul in care invatam, credintele despre divinitate, sistemul de valori, la ce obiceiuri sau practici e nevoie sa ne renuntam si ce e nevoie sa reinvatam pentru a ne adapta noilor contexte de viata.

 

Provocarea noastra este sa vedem ca suntem cat mai multi oameni care recunosc nevoia de a reinvata aproape tot ce stim despre lume si indarjirea de a ne reface setul de valori si reguli, adaptat la schimbarea constanta din toate domeniile vietii.

 

Pe langa discursurile prezentate pe scena TEDxCluj, evenimentul aduce dupa sine si un Event Lab, locul unde puteti testa noi idei, spatiul ideal pentru networking sau pur si simplu sa faceti cunostinta cu alte proiecte faine, realizate de oameni la fel de faini. Intre discursuri si printre pauze avem pregatite surprize, care, la fel ca tot evenimentul, sunt menite sa va provoace.

 

Mai multe despre ce inseamna evenimentele TEDx de peste tot din lume, va invitam sa cititi AICI.